Fără ajutor de stat: Programul Tomata s-a oprit. Subvențiile nu se regăsesc în cererea de consum

Fără ajutor de stat: Programul Tomata s-a oprit. Subvențiile nu se regăsesc în cererea de consum
Publicat: 13/01/2021, 20:06
Actualizat: 13/01/2021, 20:40

Agricultorii anunță o reducere cu până la jumătate a producției timpurii de roșii, anul acesta, din cauza opririi finanțării programului guvernamental de sprijin pentru tomate. Ministrul Agriculturii a declarat că ajutorul de stat, în valoare de 88 de milioane de euro, nu va mai fi acordat.

Roșiile românești vor apărea anul acesta pe piață mai târziu cu cel puțin două săptămâni și vor fi într-o cantitate mult mai mică față de anii precedenți. Agricultorii dau vina pe anularea programului Tomata, prin care fermierii primeau un sprijin financiar.

Producția de roșii de seră, redusă la jumătate

O cincime din beneficiari (aproximativ 2.800), erau dintr-o singură zonă: bazinul legumicol Matca, județul Galați.

„Banii erau folosiți în general pentru încălzirea serelor și puteam ieși astfel cu producția mai devreme pe piață. În loc de începutul lui mai, vom recolta la sfârșitul acelei luni”, ne-a declarat Tăchel Răducanu, fermier din Matca.

Dacă în anii trecuți din cei 8.000  de mp de solarii cultivați de Răducanu, jumătate erau cu roșii, în acest an suprafața a fost redusă la doar o mie de metri pătrați. Și aceștia au fost plantați mai târziu, pentru că nu-și mai permite să încălzească spațiul de producție ca atunci când primea subvenția.

Aproximativ o treime dintre agricultori se orientaseră spre cultivarea roșiilor în solarii tocmai pentru că erau stimulați de programul Tomata. În lipsa lui, sunt deciși să renunțe, susține Florin Ciocan, președintele Asociației Naționale a Tinerilor Producători de legume și alte Produse Agricole și Zootehnice Matca.

„Producția locală de roșii timpurii se va reduce la jumătate și se va favoriza importul din țările care au subvenții. Ungaria, de pildă, acordă 15.000 de euro de producător, de cinci ori mai mult cât dădeau ai noștri”, spune Ciocan. Conform estimărilor acestuia, prin programul Tomata se produceau doar în Matca aproximativ 35.000 de tone. În noile condiții, nu crede că se vor obține 20.000 de tone de roșii timpurii.

Implementat în 2017, programul românesc oferea 3.000 euro/ beneficiar/ an pentru a „răspunde dorinței consumatorului de a avea acces la produse proaspete în perioada rece a anului”, conform expunerii de motive din diferite Hotărâri de Guvern pe această temă.

Bugetul inițial a fost de 108 milioane lei în 2017 (aprox 24 milioane euro), a crescut la 183 milioane lei în 2018 (echivalentul a 40 milioane euro), la 233 milioane lei în 2019 (50 milioane euro) și la 188 milioane lei (40 milioane euro pentru prima jumătate a lui 2020).

Nu se știe ce înlocuiește Tomata

Autoritățile motivează suspendarea subvenției pentru că, în trei ani și jumătate, nu s-ar fi simțit creșterea apetitului consumatorului pentru roșia românească, în detrimentul celei de export.

„Efectul benefic asupra deficitului balanței comerciale la produsul respectiv nu s-a resimțit, plus că au fost foarte mulți legumicultori care ne-au întrebat de ce nu facem un program de minimis pentru legume în spații protejate. Sigur, în momentul în care crești aria de aplicare, probabil pe suprafață sprijinul va fi mai mic. Încercăm, însă, să mergem cu măsuri pe bani europeni dedicate pentru sere și solarii, tocmai ca să compensăm”, a declarat Adrian Oros, ministrul Agriculturii, pentru Agro TV.

Conform acestuia, mai multe astfel de programe vor fi prinse în plafonul de 88 milioane euro, fără a da detalii.

„Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”, cum se numește oficial programul Tomata, a fost implementat în 2017.

Beneficiarii trebuiau să dețină o suprafață cultivată cu roșii în spații protejate (sere) de minimum 1.000 mp, să obțină o producție de minimum 2 kg/ mp și să o valorifice în perioadele ianuarie – mai și/ sau noiembrie – 20 decembrie.

Dacă în 2017 erau înscriși în program aproximativ 10.000 de beneficiari, numărul lor a crescut la 17.000, anul trecut.

Cum sunt sprijiniți agricultorii în alte țări

Conform uni raport al Organizației Mondiale pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), aproximativ 700 de miliarde dolari au cheltuit anul trecut guvernele din lumea întreagă pentru sprijinirea agriculturii. Cea mai mare parte, 536 miliarde dolari, a mers sub forma de plăți directe către fermieri iar diferența, către dezvoltarea infrastructurii sau cercetare.

Cele mai mari subvenții totale se acordă în China (186 miliarde dolari), UE (101 miliarde dolari) și SUA (49 miliarde) în vreme ce, din perspectiva impactului în venitul brut al fermierului, conduc Norvegia, unde subvențiile oferite de stat reprezintă 58%, Islanda (55%) și Elveția (48%). În Uniunea Europeană, impactul subvenției este de 19%.

Conform unui raport al Comisiei Europene din 2018, primeau sprijin procesatorii de tomate din Portugalia, Franța, Italia, Grecia, Malta, Cehia, Ungaria, Slovacia, Polonia ș.a.

Lor li se alătură fermierii din alte colțuri ale lumii, cum ar fi cei din Mexic. În Coreea de Sud există un program ce sprijină, din 2017, construcția de sere destinate producției de legume, inclusiv de roșii. Conform hortidaily.com, 80% din valoarea totală a construcției este acoperită prin subvenții suportate de autoritate centrală (20%), cea regională (30%) și un împrumut cu dobândă mică (30%).

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”